Chec cu dovleac – din seria Reţete de toamnă

Succesul de care s-a bucurat checul meu cu dovleac l-a făcut candidatul perfect pentru secţiunea DYI. E aromat, e un dulce sănătos (da, chiar dacă are zahăr), e perfect el aşa, dar poţi să-i pui lângă şi un pahar cu lapte sau puţină dulceaţă, sau lângă ceaşca cu cafea. Ce mai, e bun. Şi e o alternativă pt banana cake/ bread. Citește mai mult

Ciorba la români

  1. Ciorbă, supă, cremă, borş, ce o fi… Iar cu frigul instalat prea devreme, undeva prin septembrie, am dat startul oficial la ele. Nu de alta dar parcă îţi încălzesc și sufletul, nu doar stomacul. Tot atunci mi-am propus să scriu articolul ăsta, mi-a cam luat 2 luni pare-se. Citește mai mult

Enzimele – catalizatori ai vieţii. Partea II

Procesul de digestie începe începe prin gătire/ procesare, ştiu că sună ciudat, dar cum îmi spunea o prietenă că ar fi auzit la tv – omul are o extincţie a stomacului numită tigaie. E simplu – gătirea/ procesarea le face mult mai disponibile spre a fi digerate şi folosite de către organism. Pe de altă parte, tot la fel de adevărat este că oricare ar fi metoda de gătire poate duce la denaturarea sau distrugerea unora dintre nutrienţii din alimente. Şi da, unele metode sunt mai bune decât altele, iar unele sunt de evitat total. Poate sunteţi confuzi, dar imaginaţi-vă să mâncaţi cartofi cruzi, boabe de grâu nefiert sau netransformat în făină-pâine, sau halcă crudă de carne. Dar nu la acest aspect vom face referire azi. Iar dacă vreţi să vedeţi ce înseamnă procesare şi de ce procesarea nu e neapărat rea, aici aveţi articolul meu despre „Cât de nesănătoase sunt alimentele procesate?” Citește mai mult

Enzimele – catalizatori ai vieţii. Partea I

M-am tot gândit care ar fi cea mai simplă definiţie ce aş putea s-o dau enzimelor. 3 cuvinte, de atât am nevoie: enzimele, catalizatori ai vieţii. Ce sunt catalizatorii? Acceleratori de reacţie chimică.

Despre enzime aş putea scrie zeci de pagini, dar nu ăsta e scopul, ci o mică clarificare a termenului de enzimă şi a rolului lor în procesul de digestie, şi confuziilor legate de capacitatea lor de a digera mese “complexe”, de unde şi dietele discociate. Şi nu voi discuta despre implicarea în alte procese biochimice din organismul nostru, sau în alimentele ce le consumăm sau chiar în industria alimentară sau farmaceuitică. Nu de alta dar am văzut o aberaţie în online care suna cam aşa: “Te îngraşă nu ceea ce mănânci şi nici cât mănânci, ci ora la care mănânci şi ce combinaţii alimentare faci. Atunci când amesteci mai multe alimente din diferite categorii, enzimele devin confuze şi aduc ocreştere în greutate.” Reacţia mea:

În primul rând, în afară de ulei/untură şi zahăr/unele fructe, toate alimentele au atât carbohidraţi, cât şi proteine şi lipide, deci sunt alimente complexe.

Citește mai mult

Carbohidraţi buni… carbohidraţi răi… Partea III

Suntem o uzină ce are ca şi combustibil glucoza, şi cum suntem o uzină al naibii de complicată am învăţat de-a lungul celor câteva milioane de ani de adaptare şi dezvoltare să producem combustibil şi atunci când nu îl avem la îndemână, cu consecinţe pe termen scurt şi pe termen lung. Organismul nostru are nevoie de glucoză pt a supravieţui, iar sistemul nostru nervos central (SNC = creier + măduva spinării) foloseşte în excusivitate glucoză. Pe acest principiu se bazează toate dietele sărace/foarte sărace în carbohidraţi. În aceste diete se interzice sau se reduce excesiv în primă fază consumul de carbohidraţi (de fapt a produselor preponderant constituite din carbohidraţi), când se consideră că organismul îşi va satisface nevoile energetice din propriile rezerve de grăsimi şi din proteinele şi grăsimile ingerate printr-un mecanism complicat. Citește mai mult

Ce să (nu) mâncăm la micul dejun. Partea IV

Dacă este ceva la ce nu aş putea renunţa vreodată sunt brânzeturile maturate, adică învechite; proces care dă brânzeturilor o savoare deosebită şi uneori un miros caracteristic, cu care nu mulţi sunt prieteni. Pe vremea când nu ştiam ce gust are blue cheese-ul sau parmezanul, brânza mea preferată era de departe, brânza de burduf de culoare galben-verzui, gust uşor iute şi un miros atât de pronunţat încât trebuia s-o împachetezi bine să nu miroase tot frigiderul. În continuare brânza aceea face parte din topul meu, din păcate prin Banat e destul de greu de găsit iar variantele din comerţ sunt departe de acea variantă. Citește mai mult

Salată de vinete altfel

Ştiu că sezonul vinetelor e pe terminate, şi am tot vrut să scriu articolul ăsta ce ceva vreme, dar poate aţi umplut congelatorul cu vinete sau dacă nu, e pt la anul… Citește mai mult

Ce să (nu) mâncăm la micul dejun. Partea III

Brânză, brânză şi iar brânză, sau unul din viciile mele

Dacă cineva m-ar obiga să aleg ceva pt a mânca tot restul vieţii mele, răspunsul ar fi simplu: brânză cu roşii şi pâine integrală (şi seminţe de chia deasupra, mie una-mi plac, în plus mă repet din nou omega 3, fibre şi proteine).  Cu atâtea mii de varietăţi de brânză şi soiuri de roşii nu m-aş plictisi. Bine… bine… trebuie să recunosc, preferatele mele sunt brânzeturile fermentate şi maturate, dar nu mă dau înapoi nici de la brânzeturile proaspete şi aş suferi în extra-sezonul roşiilor când chestiile alea de cauciuc şi formă de roşie nu mă atrag nici cum.
Citește mai mult

Pate cu ficat de pui

În jurul pate-ului sunt atâtea discuții și nici una „de bine”, cred că e pe toate listele de alimente interzise. La origini însă pate-ul din ficat este un produs delicat, rafinat, fin, nicidecum mizeria ce se vinde de cele mai multe ori la conservă sau tub. Citește mai mult

Ce să (nu) mâncăm la micul dejun. Partea II

Dacă în prima parte am încercat să demontez câteva din miturile legate de un mic dejun mai dulce (smoothie, fructe, cereale sau granola), acum voi lua la disecat variante mai “sărate” ale micului dejun. Şi azi voi întoarce pe toate părţile oul.

Citește mai mult