Carbohidraţi buni… carbohidraţi răi… Partea III

Suntem o uzină ce are ca şi combustibil glucoza, şi cum suntem o uzină al naibii de complicată am învăţat de-a lungul celor câteva milioane de ani de adaptare şi dezvoltare să producem combustibil şi atunci când nu îl avem la îndemână, cu consecinţe pe termen scurt şi pe termen lung. Organismul nostru are nevoie de glucoză pt a supravieţui, iar sistemul nostru nervos central (SNC = creier + măduva spinării) foloseşte în excusivitate glucoză. Pe acest principiu se bazează toate dietele sărace/foarte sărace în carbohidraţi. În aceste diete se interzice sau se reduce excesiv în primă fază consumul de carbohidraţi (de fapt a produselor preponderant constituite din carbohidraţi), când se consideră că organismul îşi va satisface nevoile energetice din propriile rezerve de grăsimi şi din proteinele şi grăsimile ingerate printr-un mecanism complicat.

Aceste diete duc într-adevăr la pierderi substanţiale de greutate pe termen scurt, ceea ce pare la îndemână multor oameni, dar menţinerea pe termen lung este foarte dificilă, să nu zic imposibilă, darorită proceselor fiziologice compensatorii care stimulează reluarea în greutate.  

Primul lucru ce nu iau în considerare aceste diete? Există şi acele alimente preponderant construite din carbohidraţi (integrale) care vin la pachet cu fibre, vitamine, minerale, care ar trebui să facă parte din dieta noastră zilnică. Conţinutul de fibre şi de apă (sau deshidratare) infuenţează instalarea senzaţiei şi durata de saţietate şi densitatea energetică a alimentului. După care urmează toate problemele metabolice/biochimice generate de un consum excesiv de proteină şi/sau grăsime. Dar azi despre de ce nu ar trebui să eliminăm carbohidraţii din alimentaţie ci doar să fim atenţi de unde îi procurăm.

În principiu dietele reduc macronutrienţii şi alcoolul la un nr de kcal/g generat în nişte condiţii standard de laborator. Poate ce multă lume uită, e termodinamica învăţată în liceu unde aveam de a face cu o lege a gazului ideal, neaplicabilă în condiţii reale. Cam aşa e şi cu caloria alimentelor. Densitatea energetică a carbohidraţilor este una pe hârtie, alta în organism, pt că trebuie să se ţină cont de proprietăţile gastrointestinale şi de metabolizare a carbohidraţilor, originea biologică a alimentului, metoda de procesare, care influenţează aspecte precum cât este digerabil, cât este metabolizat, cât/cine/când e folosit ca şi combustibil. Cum spuneam şi cu alte ocazii, nu toţi macronutrienţii (carbohidraţi, proteine, lipide) ce-i ingerăm  ajung să fie disponibili către ţesuturi, iar ţesuturile în sine s-ar putea să nu fie capabile să folosească pt producere de energie cea ce au la dispoziţie.

Carbohidraţii ingeraţi nu joacă un rol doar în furnizarea de energie. O parte din carbohidraţi rezistă procesului de digestie din intestinul subţire, sau sunt slab absorbiţi şi/sau metabolizaţi. Şi aici mă refer la fibre. Acestea pot fi clasificate în funcţie de proprietăţiile/ caracteristicile lor în:

– fibre alimentare (carbohidraţi nedigerabili şi lignină proveniţi din alimente, unde există în mod intrinsic, deci nu au fost adăugaţi)/ fibre funcţionale (carbohidraţi nedigerabili izolaţi, şi adăugaţi în unele alimente sau suplimente pt efectele lor fiziologice bune);

– fibre solubile/ parţial solubile/ insolubile;

– fibre fermentabile/ non-fermentabile;

– fibre vâscoase/ non- vâscoase.

Fibrele fermentabile, despre care am să scriu astăzi, sunt mult mai cunoscute sub denumirea de prebiotice. Legătura chimică din acestea nu poate fi atacată de enzimele specifice digestiei carbohidraţilor din pancreas sau din intestin, trecând astfel print tractul digestiv, unde sunt supuse fermentaţiei.

Acei carbohidraţi alimentari care ajung în intestinul gros (non-amidonul, amidonul rezistent, non-glucanii, unii polioli şi amidoni modificaţi), şi interacţionează cu microbiomul existent acolo, sunt supuşi fermentaţiei anaerobe când rezultă compuşi importanţi pt corpul nostru (acizi graşi cu catenă scurtă, propionat, butirat şi lactat). Adică prebioticele sunt hrana pt unele microorganisme existente acolo, cunoscute ca probiotice (bifidobacterii şi lactobacilli), ducând astfel la o floră intestinală sănătoasă şi echilibrată + o imunitate crescută, prin creşterea acestor bacterii din intestinul gros modificarea compoziţiei microbiomului.

Acest proces influenţează sănătatea mucoasei colonului, reglarea + timpul de tranzit şi furnizează produşi spre metabolizare. Pe lângă aceşti compuşi în timpul fermentaţiei anaerobe rezultă şi “gazele”, hidrogen şi dioxid de carbon. Mare parte din hidrogen este transformat de către bacteriile din colon în metan, şi atât hidrogenul, cât şi metanul sunt eliminaţi din organism. Un alt produs al fermentării este biomasă microbiană, care e eliminată în fecale, de aici şi efectul “laxativ” al acestor compuşi.

Atenţie însă, prebioticele influenţează creşterea florei bacteriene prezente în acel moment în intestin. Calitatea florei microbiene poate fii influenţată în mod pozitiv printr-o alimentaţie echilibrată, şi în mod negativ printr-o alimentaţie dezechilibrată, diverse boli, medicamente (antibiotice, antiinflamatoare), stres, insomnii, fumat, alcool, sucuri îndulcite (fie ele natural sau carbogazoase).

Un dezechilibru al florei intestinale (disbioză intestinală) duce la creşterea în exces a florei microbiene nesănătoase în defavoarea celei sănătoase, consecinţele fiind boli inflamatorii ale intestinului, oboseală cronică, obezitate (câteodată luarea bruscă în greutate, neexplicabilă prin aport alimentar sau mese luate aiurea, e dată de acest dezechilibru), cancer, colită.

Pe lângă o floră intestinală echilibrată şi o barieră intestinală împotriva infecţilor, aportul alimentar de prebiotice poate îmbunătăţii probleme precum diareea călătorului, diareea cauzată de antibiotice, sindromul colonului iritabil, boli inflamatorii ale intestinului, diverticulita. Un alt efect pozitiv poate fi creşterea absorbţiei de calciu, magneziu, fier, creşterea densităţii osoase.

Cum să ne asigurăm necesarul de prebiotice în mod natural prin alimente? consumând cereale integrale, fructe, rădăcinoase, legume. Cum să ne asigurăm aportul necesar de probiotice? Consumând alimente fermentate precum iaurtul şi brânzeturile fermentate, dar şi murăturile fermentate (nu acrite în oţet). Din păcate, procesele moderne de obţinere a produselor lactate fermentate poate duce la incativarea unei mari părţi din microorganisme. Există şi variante îmbogăţinte în probiotice, care sunt perfecte în momentul în care suferi de dezechilibre gen diaree/constipaţie, balonări, tratament cu antibiotice sau antiinflamatoare (se recomandă şi aport prin suplimente în acest caz). Dar neapărat asigură probioticelor şi hrana, adică prebiotice.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *