Enzimele – catalizatori ai vieţii. Partea I

M-am tot gândit care ar fi cea mai simplă definiţie ce aş putea s-o dau enzimelor. 3 cuvinte, de atât am nevoie: enzimele, catalizatori ai vieţii. Ce sunt catalizatorii? Acceleratori de reacţie chimică.

Despre enzime aş putea scrie zeci de pagini, dar nu ăsta e scopul, ci o mică clarificare a termenului de enzimă şi a rolului lor în procesul de digestie, şi confuziilor legate de capacitatea lor de a digera mese “complexe”, de unde şi dietele discociate. Şi nu voi discuta despre implicarea în alte procese biochimice din organismul nostru, sau în alimentele ce le consumăm sau chiar în industria alimentară sau farmaceuitică. Nu de alta dar am văzut o aberaţie în online care suna cam aşa: “Te îngraşă nu ceea ce mănânci şi nici cât mănânci, ci ora la care mănânci şi ce combinaţii alimentare faci. Atunci când amesteci mai multe alimente din diferite categorii, enzimele devin confuze şi aduc ocreştere în greutate.” Reacţia mea:

În primul rând, în afară de ulei/untură şi zahăr/unele fructe, toate alimentele au atât carbohidraţi, cât şi proteine şi lipide, deci sunt alimente complexe.

Citește mai mult

Carbohidraţi buni… carbohidraţi răi… Partea III

Suntem o uzină ce are ca şi combustibil glucoza, şi cum suntem o uzină al naibii de complicată am învăţat de-a lungul celor câteva milioane de ani de adaptare şi dezvoltare să producem combustibil şi atunci când nu îl avem la îndemână, cu consecinţe pe termen scurt şi pe termen lung. Organismul nostru are nevoie de glucoză pt a supravieţui, iar sistemul nostru nervos central (SNC = creier + măduva spinării) foloseşte în excusivitate glucoză. Pe acest principiu se bazează toate dietele sărace/foarte sărace în carbohidraţi. În aceste diete se interzice sau se reduce excesiv în primă fază consumul de carbohidraţi (de fapt a produselor preponderant constituite din carbohidraţi), când se consideră că organismul îşi va satisface nevoile energetice din propriile rezerve de grăsimi şi din proteinele şi grăsimile ingerate printr-un mecanism complicat. Citește mai mult

Ce să (nu) mâncăm la micul dejun. Partea IV

Dacă este ceva la ce nu aş putea renunţa vreodată sunt brânzeturile maturate, adică învechite; proces care dă brânzeturilor o savoare deosebită şi uneori un miros caracteristic, cu care nu mulţi sunt prieteni. Pe vremea când nu ştiam ce gust are blue cheese-ul sau parmezanul, brânza mea preferată era de departe, brânza de burduf de culoare galben-verzui, gust uşor iute şi un miros atât de pronunţat încât trebuia s-o împachetezi bine să nu miroase tot frigiderul. În continuare brânza aceea face parte din topul meu, din păcate prin Banat e destul de greu de găsit iar variantele din comerţ sunt departe de acea variantă. Citește mai mult

Ce să (nu) mâncăm la micul dejun. Partea III

Brânză, brânză şi iar brânză, sau unul din viciile mele

Dacă cineva m-ar obiga să aleg ceva pt a mânca tot restul vieţii mele, răspunsul ar fi simplu: brânză cu roşii şi pâine integrală (şi seminţe de chia deasupra, mie una-mi plac, în plus mă repet din nou omega 3, fibre şi proteine).  Cu atâtea mii de varietăţi de brânză şi soiuri de roşii nu m-aş plictisi. Bine… bine… trebuie să recunosc, preferatele mele sunt brânzeturile fermentate şi maturate, dar nu mă dau înapoi nici de la brânzeturile proaspete şi aş suferi în extra-sezonul roşiilor când chestiile alea de cauciuc şi formă de roşie nu mă atrag nici cum.
Citește mai mult

Pate cu ficat de pui

În jurul pate-ului sunt atâtea discuții și nici una „de bine”, cred că e pe toate listele de alimente interzise. La origini însă pate-ul din ficat este un produs delicat, rafinat, fin, nicidecum mizeria ce se vinde de cele mai multe ori la conservă sau tub. Citește mai mult

Ce să (nu) mâncăm la micul dejun. Partea II

Dacă în prima parte am încercat să demontez câteva din miturile legate de un mic dejun mai dulce (smoothie, fructe, cereale sau granola), acum voi lua la disecat variante mai “sărate” ale micului dejun. Şi azi voi întoarce pe toate părţile oul.

Citește mai mult

Ce să (nu) mâncăm la micul dejun. Partea I

Dacă e o regulă de alimentaţie pe care toată lumea o ştie (nu neapărat respectă) e cea referitoare la micul dejun = cea mai importantă masă a zilei. Motivul fiind unul foarte simplu: rezervele de energie accesibilă rapid organismului sunt terminate de la cină până la micul dejun iar organismul are nevoie de energie pt ziua ce vine. Asta ni se tot repetă, şi ni se repetă. Ceea ce nu ni se spune este că nu ai cum să mănânci la micul dejun pentru întreaga zi, adică nu îţi iei la micul dejun rezerva de energie pt întreaga zi, ci îţi asiguri energia până la următoarea masă care are trebui să fie undeva peste 3-5 ore.

Citește mai mult

Malnutriţia sau încă o consecinţă a alimentaţiei moderne

Conform WHO (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) malnutriţia este dată de dezechilibrul la nivel celular între nutrienţii şi energia furnizată şi nevoile organismului pentru a asigura creşterea, menţinerea şi funcţiile specifice. În general poate fi împărţită în 2 mari categorii: malnutrţia proteică şi malnutriţia cauzată de deficienţa în micronutrienţi (vitamine, minerale, oligoelemente).  Citește mai mult

O fi sau nu avocado fructul minune?

Prima mea experienţă cu avocado a fost o senzaţie că aş mânca săpun cu gust de iarbă (sau cel puţin aşa îmi imaginam că are gust iarba). Astăzi cred că am zeci de combinaţii în care îl consum şi chiar am ajuns să-l iubesc. Cum ziceam totul ţine de obişnuinţă şi educaţie, iar gusturile, chiar şi culinare se educă, pe cât posibil la o vârstă cât mai fragedă. Citește mai mult

Cum să alegi uleiul pentru gătit – un scurt ghid printre rafturile magazinelor

În jurul grăsimilor şi uleiurilor s-au creat atâtea mituri şi diete încât ca şi necunoscător e aproape imposibil să ştii ce ce adevărat ori ba. Rolul lor în dietă este unul controversat şi foarte complex iar într-o dietă echilibrată se consideră că, procentual, 30% din aportul caloric trebuie adus din grăsimi/uleiuri, preferabil cât mai multe fiind surse de acizi graşi nesaturaţi. Citește mai mult