Moliere spunea că mâncăm pentru a trăi, nu trăim pentru a mânca.

A ne hrăni e în primul rând despre supravieţuire, de unde şi vorba că ai “mânca şi pietre de foame”, păcăt că pietrele nu au nutrienţi. Şi asta pentru că, corpul nostru se hrăneşte, creşte, dezvoltă şi are energie datorită lor. Pe lângă apă, corpul nostru are nevoie de “combustibil” metabolic, provenit în special din carbohidraţi şi lipide, proteine pentru creştere, fibre, minerale cu funcţii metabolice specifice, vitamine şi acizi graşi esenţiali şi nu în ultimul rând enzime pentru a face toate reacţile din corpul nostru posibile; toate astea pentru a menţine funcţile metabolice şi fiziologice.

Adevărat, mâncăm în primul rând pentru a trăi, dar tind să cred că Moliere avea un centru al plăcerii (culinar vorbind, că altfel cine ştie ce plăceri vinovate avea) foarte slab dezvoltat. Să nu mai zicem de hormonii de plăcere secretaţi atunci când mănânci ceva extraordinar, sau ceva ce îţi trezeşte amintiri plăcute, cum ar fi prăjitura cu mere şi aluat fraged pt mine (prin banat îi zice plăcintă, şi doar gândul la ea mă face să salivez). Mâncarea este şi o experienţă a simţurilor, altfel nu ar exista restaurantele de fine cuisine. Deci mâncăm şi pentru plăcere. Ţin minte o reacţie a mea când la o cină mi-a scăpat ceva de genul “cred că am un orgasm al papilelor gustative”. Simţeam cum serotonina, oxitocina şi dopamina îmi invadează corpul… A fost clar cel mai bun ton mâncat de mine ever.

Să revenim… Dar nu înainte de a vă întreba dacă ştiţi bancul acela în care nevasta se chinuia să facă o supă de cartofi cu afumătură pentru soţul ei, şi soţul o certa de fiecare dată că nu e ca la mama? Asta până când nevasta a afumat supa şi a primit pt prima dată laudele şi asemuierea cu supa făcută de mama soacră?

Citisem în Belitz – Food Chemistry 4th revised and extended ed. cea mai mişto definiţie a alimentelor, care suna cam aşa:

“Alimentele, în formele lor naturale, prelucrate sau gătite, sunt consumate de către oameni pentru hrană și pentru plăcere.

Termenii „hrană” și „bucurie” introduc două proprietăți importante ale alimentelor: valoarea nutritivă și valoarea hedonică. Prima este relativ ușor de cuantificat deoarece toți nutrienții importanți sunt cunoscuți și efectele lor sunt definite. În plus, există doar un număr limitat de substanțe nutritive.

Definirea valorii hedonice a unui aliment este mai dificilă pentru că o astfel de definiție trebuie să ia în considerare toate acele proprietăți ale unui aliment, cum ar fi atractivitatea vizuală, mirosul, gustul și textura, care interacționează cu simțurile. Aceste proprietăți pot fi influențate de un număr mare de compuși care în parte nu au fost nici măcar identificați. Pe lângă valoarea nutritivă şi hedonică, alimentele sunt tot mai mult judecate în funcție de proprietăți care determină manipularea acestora.”

Aşa că împreună vom învăţa ce este valoarea nutritivă a alimentelor, vom învăţa cum să citim informaţia primită online, vom învăţa depre proteine, carbohidraţi, lipide, enzime şi multe alte cele… despre diete şi de ce cred eu că nu funţionează pe termen lung, de ce zic nu dietelor de detox. Şi pentru că ne place să mâncăm, şi uneori (de cele mai multe ori) timpul nu este aliatul nostru, mici trucuri şi reţete pt gurmandul din fiecare. Sau cum mi-am re-educat gusturile să scap de obiceiurile proaste.

Vom învăţa să nu renunţăm să iubim să mâncăm, dar cum să facem alegeri mai bune în a alege ce mâncăm. Vom învăţa împreună pt că mâncarea poate fi prietenul nostrum şi nicidecum duşmanul nostru.