Pate cu ficat de pui

În jurul pate-ului sunt atâtea discuții și nici una „de bine”, cred că e pe toate listele de alimente interzise. La origini însă pate-ul din ficat este un produs delicat, rafinat, fin, nicidecum mizeria ce se vinde de cele mai multe ori la conservă sau tub. În variantele tradiţionale pate-ul este o variantă perfectă pentru micul dejun, ficatul fiind un aliment cu valoare nutriţională mare, densitate calorică medie, bogat în proteine, dar şi minerale şi vitamine; şi mult mai puţine grăsimi decât ar avea impresia marea majoritate. Singurul dezavantaj al ficatului este tocmai una din funcţiile lui, şi anume de metabolizare a numeroşi compuşi chimici, cum ar fi medicamentele. Sursa fiind şi în cazul acesta foarte importantă. Dar da, ficatul este unul din alimentele care trebui să facă parte din alimentaţia noastră. Eu una aleg să cumpăr carne de pui crescut lent, e varianta optimă la care am acces, deşi sunt conştientă că şi aceşti pui primesc antibiotice.

Dar mai ales pate-ul este al nabii de gustos. Ani buni am încetat însă să-l consum tocmai pt că nu găseam în comerţ o variantă care să mă mulţumească dpdv al etichetei. Azi ştiu 2 variante care le-aş cumpăra; şi o fac în ieşirile de weekend, atunci când mergem cu cortul, de exemplu. Nu este o reclamă, poate mai sunt şi altele, nu zic nu. Cele două sortimente de pate sunt produse de Scandia; preferatul meu este Via care are cea mai curată etichetă din câte am văzut eu prin supermarketurile din România (şi nu, nu mi-e frică de puţină proteină vegetală din soia). Al doilea este pate-ul integral Sibiu “fără E-uri” după cum se laudă producătorii (a nu fi confundat cu varianta clasică a pate-ului Scandia). Acesta are mult mai puţin ficat comparativ cu Via şi conţine şi amidon şi lapte praf în unele variante. Preţul lor este, ce-i drept, peste medie.

Ce am ales să fac însă de cele mai multe ori? Pate de casă. Mai ales când cumperi câte o raţă sau gâscă din piaţă sau surse locale de încredere te alegi cu o bucăţică de ficat perfectă pt pate. Timpul de gătire nu este foarte lung şi rezultatul este delicios. De obicei îl fac în timp ce pregătesc prânzul sau cina.Nu am o reţetă fixă pt pate, regula e să am prin casă: ficat, smântână dulce, o băutură alcoolică potrivită tipului de ficat (nu e musai), ceapă. Restul e improvizaţie.

Reţeta de azi pt pate-ul cu ficat de pui:

  • – 250 g ficat de pui;
  • – 50 g carne de pui fiertă;
  • – ulei de măsline;
  • – 100 ml smântână dulce;    
  • – 2 cepe medii;
  • – 2 căţei usturoi;
  • – 50 ml vin alb sec;
  • – 50 ml stoc din supă de pui şi legume;
  • – sare, piper.

Cum ziceam, tind să fac pate-ul în timp ce îmi ocup timpul cu altele prin bucătărie. Pentru că aveam o bucată de piept de pui cu tot cu os (pui crescut lent), am porţionat-o şi coşul pieptului, pielea şi puţină carne le-am pus la fiert împreună cu legume pt supă pt a face un stoc de supă. Pt că nimic nu se pierde în bucătărie.

În vreo 2 linguri de ulei de măsline am pus la călit 2 cepe medii. Când ceapa prinde cât de cât culoare adaug ficatul de pui şi usturoiul şi mai călesc încă vreo 2-3 minute; după care sting totul cu vin. Când vinul s-a evaporat adaug stocul de supă şi încă puţină apă, sare şi piper proaspăt măcinat (atenţie la cantitatea de sare, mai ales dacă aţi pus sare în stocul de supă). Acopăr şi las ă fiarbă la foc mediu. Odată fiert şi răcit, adaug amestecul de ficat în blender alături de carnea de pui şi smântâna dulce. Gata.

Alţii ar mai adăuga şi trecerea pastei de ficat print-o pânză mai rară (tifon) pt o consistenţă mai cremoasă. Sau unt clarificat deasupra pt a se păstra mai mult timp în frigider. Prea mulţi paşi care nu-şi găsesc rostul pt mine. Un vas cu sigilare bună e sufficient. Oricum nu apucă să stea prea mult prin frigider.

Consumaţi-l cu pâine integrală şi multe crudităţi. Eu am pregătit alături şi nişte spanac sotat. E delicios şi nicidecum nesănătos.

Poftă bună!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *